Schwerin: Neuschwanstein low cost? | Escapada perfectă de weekend!
Acesta este denumit și Neșmensteinul nordului datorită faptului că seamănă destul de mult cu castelul foarte popular din Bavaria. Și o poveste interesantă despre acest palat este faptul că are o fantomă și nu este o fantomă obișnuită. Da. E o bulă de oxigen din comparație cu Berlin, adică și mie mi se pare că uneori te cam nu știu strivește. Bine ați revenit la un nou vlog, marca Fast for Pair. Astăzi suntem laverin, la aproximativ trei ore de mers cu trenul de Berlin și aproximativ două de Hamburg și am venit să explorăm acest castel pe care î vedeți în spatele nostru, o bijuterie arhitecturală din secolul al 19 lea și un castel de vază. Așa că stați aproape și nu uitați like, share, subscribe și alte alea. Tocmai am ajuns în camera noastră de hotel din și Berin, care se prezintă destul de bine, deși ce i drept a fost destul de costisitoare pentru o singură noapte, nu? Da. Și rezervată cu două zile înainte pentru că a fost așa o călătorie neplanificată, dar arată foarte drăguț și mi se pare super drăguț din partea lor că ne au lăsat pachețele de Haribo pe pat. și pe masă niște prăjiturele și cel mai important avem priveliște la lac. Foarte drăguț. [Muzică] Ne bucurăm că am prins acest moment. Păiatul arată splendid. Abia așteptăm ziua de mâine ca să și vizităm palatul în interior. Intrarea cât e? 18 € parcă sau ceva de genul. 8,50. 8,50. Deci ar fi păcat să fii în șerin și să nu muzeulat în interior. Da, cred că este recent renovat puțin că dacă te uiți turnul acela care este aurit încă mai are scheletel. Oamenii ăștia chiar știu să conserve istoria. [Muzică] Și deja am început să ne plimbăm prin camerele palatului care se prezintă spectaculos până acum. Din păcate, n avem voie să filmăm cu gimbal ul. Sper să fie ok în continuare. Dar sunt curioasă cum o să arate Camera Tronului pentru că înțeleg că este cea mai spectaculoasă cameră din castel. Acuma suntem într o zonă care era destinată duc din câte am citit. Ok. cu excepția acestei camere din dreapta o cameră de oaspeți. Oaspeți, mă rog, nu de blocat, cin de fapt și odată cu am uitat numele împăratului, în fine, a preferat să fie camera de studioul ăsta, biroul, pardon. A, ok. Interesant. Mi a fost destul de ral să văd pereții tapetați cum mă ta să da mască și vezi că are irizația asta ciudată un pic. Da. Și tavanul este făcut complet din stejar. Și o poveste interesantă despre acest palat este faptul că are o fantomă și nu este o fantomă obișnuită, este una prietenoasă și este un spirit protector al palatului. Această fantomă se numește Micul Petru și pe seama ei sunt mai mult de 500 de legende. Se poate metamorfuza în alte chestii, gen bătrân, cavaler sau lucruri de genul. Încearcă să joace să joace feste celor care au intenții nu tocmai ortodoxă când se află la palat. Nu știu dacă vor să, nu știu, să o distrugă ceva sau lucruri de genul. Și așa se vede palatul dintr una de pe una dintre scările interioare. Este spectaculos. Dacă etajul inferior pe care l am vizitat prima oară era caracterizat prin culori și mătăsuri și tapet, acesta, din câte putem observa este caracterizat prin detalii de lemn și sculpturi de lemn. Aceasta este camera bibliotecii. E diferită pe față de cea pe care am văzut o la Charlottenburg, dar are farmecul ei. Și pentru că ne aflăm într o bibliotecă aristocratică, deasupra intrăilor sunt prototizate teologia, filozofia și jurisprudența. Sunt cele trei aspecte de care orice monar trebui să țină cont pentru o bună guvernare. Și ca orice bibliotecă care se respectă și aceasta are o priveliște în grădina castelului și către lac. Pentru că băieții trebuiau să aibă spațiul lor destinat, am ajuns acuma în camera de fumat. Uau! Care este impresionantă și citesc că tavanul este de inspirație englezească Tudor puțin mai devreme am văzut camera armelor, nu? Da. Deci are sens să fie să fie în aceeași pară să fie în proximitate. Erau stresați băieții după ce veneau de la luptă sau se duceau, știi? Fumeze și ei măcar o pci. Da. Ne aflăm în sala tronului, sala pe care voiam eu s o văd neapărat. O sală încărcată cu simboluri ce aparțin ducelui. Da. Monarhiei. Monarhiei. Da. Tronul datează încă din de la începutul secolului 18, am înțeles chiar din perioada în care domnea Friedrick. Iar coloanele care sunt de o parte și de alta a tronului sunt realizate din marmură de Arara. Și ca să vezi, pentru că na, trebuie să fie un spațiu sigur, ușile sunt din fier forjat. Uau! Oricum niște uși foarte foarte impresionante cu niște detalii speciale. Mă gândesc că și elementul de securitate va conta foarte mult în alegerea materialului. Da, probabil. Iar camera este realizată în stilul neenascentist, nu berlinez. Nu știam că există acest stil arhitectural, dar are sens pentru că toate detaliile de aici sunt foarte bogate și chiar aduc aminte de renaștere. [Muzică] [Muzică] Nu mai știu dacă am zis aseară când am ajuns la castel că acesta este denumit și Noișansteinul nordului datorită faptului că seamănă destul de mult cu castelul foarte popular din Bavaria, care este și sursa de inspirație a lui Walt Disney pentru celebrul castel Disney și cumva a fost construit și în aceeași perioadă, dacă țin minte bine. Bine, documentar este încă din la începutul secolului X, colegul și oarecum este legat de istoria unui popor slav, da, care a stăpânit acest dăitorii. Niclot. Niclot. Niclot se numea conducătorul lor și ei erauți o bot. Streit, ceva de genul, cred că Da, el este cel care a și dinastia Da. Mecklenburg. Melenburg, de fapt, nu el, ci fiul său, pentru că la momentul respectiv germanii, în mod special Henrich Leul încerca să cucerească aceste teritorii pentru a duce creștinismul și mai departe. Da, da, da. Iar popoarele slave din această zonă era un impediment, dar asta nu l a împiedicat să ducă acest război și să cuciască acest teritoriu. Da. Și el e la șase ani de zile după ce a fost ucis. Niclot este și cred că este este și cel care este protizat la la intrarea în este statuia cea exvestră care este undeva în în turn plasată. Ai văzut și tu? Adică mi se pare impresionant. Da. Da. La șase ani de zile, după ce a murit Henrich Leul care a cucerit această regiune a fost nevoit să recunoască succesiunea fiului său și fiul său este de fapt cel care a antenat efectiv din asante pentru fiindcă de la el începând succesorii au acest nume. Bine, trebuie să menționăm și faptul că palatul este sediul Parlamentului Federal. Da. din alului Meclenburg, Pomerania de vest sau occidentală și este al doilea oraș ca mărime, chiar dacă este capitala acestui land. Hm. Și orașul a fost întemeiat chiar de Harry Cleul în 1160 și o foar un fapt interesant despre acest conducător și curțior este faptul că a fost și părintele fondator al Nunenului. Deci cumva a avut o activitate foarte vastă în pe în toată Germania. Ce voiam să mai spun este că momentul de care aminteam uciderea lui Niclot ăă este portretizată chiar la intrarea în Parlament. Nu știu dacă ai observat, este un tablou. Da. Da. În după ce vizitezi toate camerele Muzeului Vering, ai și o perspectivă asupra Camerei Parlamentului și chiar înainte de această cameră este un tablou care înfățișează asasinarea acestui conducători. Ai remarcat cât accurate erau o redate detaliile privitoare la armura soldaților? Da. Da. Și au ținut cont și de cumva adevărul istoric. Nu știu dacă ai observat că Niclot în loc de șa avea o piele de urs. Eu inițial nu știam pentru că lumea băta puțin ciudat. Zic, bă, l au l au portretizat cu picioare de urs și după aceea după ce m am uitat mai atent am observat că de fapt pe cal în loc deșa avea o piele de urs. Păi na, îți dai seama că la 1160 da 1160. Iar ceilalți cei care veneau din care erau parte din armata regelui Ringleul, saxsonii. Da. de sus până jos în zală, adică se vedea clar. Păi era clar, era cumva opoziția asta între triburile care erau aici, care am citit că erau păgâne și creștini, știi? Da. [Muzică] Ne îndreptăm spre grădinile englezești după ce am vizitat castelul, care a fost destul de interesant, nu atât de impresionant pe cât mă așteptam, ce i drept, dar pentru o zi de și un day trip mi se pare mi se pare ok. Da. În plus, în orașul nu este foarte mare. Da. Deci cu excepția poate mai sunt lucruri de văzut în centrul vechi, unde urmează să ajungem. Da. Da. Dar da, într adevăr, mai mult de două zile, un weekend, nu, o zi cu o seară de cazare, așa, ca să nu fiți pe fugă. E așa, aș zice eu. Da. Ar putea fi un popas, să spun interesant, într un nu spre Hamburg sau spre Berlin, depinde de ce Da, da, depinde de unde veniți sau da, dacă sunteți într o zonă sau alta, doar un day trip și să vă întoarceți seara și asta ar fi o idee. Noi am vrut să luăm și o noapte de cazare pentru că ne am gândit că o să fie obositor să mergem trei ore cu trenul dus și trei ore întors și după aia să vizităm câteva ore orașul. Am zis că ne ar fi prea obositor, dar cred că e fezabil și așa. Și grădinile, din câte vedeți, în partea din față, sunt foarte drăguțe. Dacă te uiți sunt oameni care chiar stau pe iarbă în zona aceea. Am observat și la Berlin că zilele acestea a fost puțin mai cald și oamenii au ieșit cumva în parcuri și la picnicuri. Ei sunt foarte ok să stea pe iarbă. N au această interdicție. Bine, și la noi de câțiva ani e în regulă, dar înainte știi că nu era ok. Că trebuie să fii atenți pentru că nu știu dacă ai observat și cred că am mai spus asta și în vlogurile anterioare, germanii nu prea obișnuit să aibă grijă de parcuri, gen le lasă să crească așa ca să păstreze biodiversitatea. Da, așa este. Deci doar să aveți grijă la insecte. Indicat să nu știu, să nu stai direct pe iarbă. Mai degrabă să nu știu, să iei ceva o pătură. Da. O o pătură de picnic sau o pătură normală. Nu, nici eu aș stabil. Repet, nu știu exact dacă e adevărat sau nu, dar din ce am observat lasă parcurile mai cu o intervenție mai redusă din partea omului și e bine să nu țișăm niște riscuri, mă gândesc. Da, așa este. Dar oricum mă bucur că astăzi este o zi cu soare aici în Jvelin. Dar astăzi dimineață când ne am trezit era super ceață și mai ales că v am arătat că hotelul unde stăm noi și camera noastră au vedere la lac și era chiar așa super încetușat lacul și ne am gândit o că o să fie foarte tristă atmosfera astăzi, dar ne bucurăm că a ieșit soarele și pe mine asta chiar mă face să mă simt mă simt mai bine. Noi aseară după ce am filmat intro ul și ne am plimbat puțin prin grădinile castelului, ne am plimbat și în Centrul Vechi pentru că am vrut să vedem cum arată, dar nu am filmat pentru că se înserase și nu prea era ceva de filmat, dar ne plimbam așa și mie mi a dat vibe de orașele medievale din Transilvania noastră. mi amintit așa cumva cu Brașovul puțin așa și cu Clujul pe alocuri și mi am mai amintit de graț dacă ții minte când ți am spus aseară când am văzut linia de tramvai care trece prin mijlocul orașului centrul târgul orașului. Exact așa. Și mi ai amintit mi ai amintit de gr din punctul ăsta de vedere. Mi s a părut super liniștit, ceea ce, na, pentru o escapadă de weekend chiar chiar e ok, mai ales dacă vii dintr un oraș ca Berlin, care este foarte aglomerat și destul de plin de informație din toate punctele de vedere, dar sincer nu știu dacă Da, e o bulă de oxigen din comparație cu Berlin, adică și mie mi se pare că uneori te cam, nu știu, strivește așa, îți dă așa un fel de impresie de grandoare, dar în același timp Te te face foarte foarte mic, înțelegi? Și ai nevoie de un spațiu în care să evadezi. Și e minunat că sunt astfel de orașe în jurul Berlinului, cum este și Jverin, unde poți să ajungi în două trei ore. Așa e. Da. Și cumva să te mai detașezi de atmosfera respectivă, știi? Da. Așa e. O înghețărie în care poți să ți faci tu înghețata cu ce anume dorești tu. Am mai văzut așa ceva? E prima dată când am văzut? Nu, cred că mai sunt, dar aici chiar e super self service și ai tot felul de topping uri pe care poți să le cum e? Da. Interesant. Da, da. Deci, Marius și a fost toate aromele de înghețată posibile și toate toppingurile. Două, două, două am rădat. Da, da, glumeam. Nu, dar zic așa că ai făcut aici ca unorma cu de toate cu de toate. Da, exact. Dana, dacă țiie îți place, asta e important. Și am ajuns și în centrul vechi, iar în piața principală din centrul vechi întâlnim această coloană, un monument dedicat lui Henry Cleul, cel care a fondat orașul. Și ce este foarte interesant, din punctul meu de vedere, mai degrabă amuzant, chiar dacă unii ar spune că este controversat, este această parte din coloană care este denumită parada poponețelor sau a posterioarelor și înfățișează modul în care locuitorii acestei zone protestau și își manifestau disprețul față de Henrick și de stilul său autoritar și tiranic de conducere, arătându i posteriorul atunci când acesta făcea paradă prin oraș. [Muzică] Și pentru că ne am obosit puțin vizita la castel, da, puțin. Am zis să ne oprim totuși la ceva dulce și un cappuccino și ne am luat o prăjitură, nu știu exact ce e. Pur și simplu am văzut o calantar și am zis hai să mergem pentru asta. Poftim. Cred că da. Cred că are ca un fel de jeleu de kiwi și sus aici sigur este bezea și un pandișpan normal și cred că o să fie bine. Ne am luat fiecare câte un cappuccino și să vedem cum este prăjica. Interesant. N am mai mâncat niciodată așa ceva. E beza sau este frișa aia? E beza aici și într adevăr aici e ki jeleul de kiwi. Da. Vrei? Da. Mă interesează partea asta cu Kiwi. Da. E asta e partea e super fresh și așa. Mhm. Și după aia vin cu partea dea care e puțin mai brută de bună. Vin și după înghețata. Da, place. Am descoperit. Am văzut o pe Google și am văzut că și în piață centrală aveau una, dar era foarte aglomerată și am zis să ne oprim la cea care era la nu știu vreo 500 de m cam așa 500 de m e din același lanț și pare așa super căzit și are un vibe așa de puțin mai vechi, dar e super cățit și e foarte drăguță. în partea veche a orașului. Da. Într un cartier care se numește Shelf Stad și despre care am citit că atunci când a fost planificat era destinat a fi un oraș separat de și care să atragă negustorii și artizanii în în oraș pentru a ajuta economia să crească. Dar nu știu din ce motiv a fost alipit orașuluiverin și are o istorie interesantă, mai ales în ultima perioadă. Știu că, mă rog, acest cartier arăta într un mod foarte neîngrijit, iar primăria venise cu soluția de a dărâma efectiv aceste clădiri. Însă locuitorii zonei s au opus, iar cei care conduceau primăria au fost nevoiți să gândească un proiect de revitalizare a acestei zone. Da. Iar toate construcțiile au fost, mă rog, sau majoritatea au fost renovate. Sunt construcții vechi, specific acestei zone. Da. Care în momentul de față arată foarte bine. Da, foarte bine și chiar e uite chiar în fața noastră cred că avem un exemplu de astfel de clădire care arăta probabil așa cum arăta înainte când Da. Zona asta era neglijată. Da. [Muzică] Și acesta a fost vlogul nostru despre șoferin. Am descoperit un palat într adevăr de basă, dar și un centru al orașului cochet și drăguț. Și noi vă recomandăm să veniți aici dacă sunteți în apropiere de Berlin sau de Hamburg, așa ca un day trip, într o zonă relaxantă, dar foarte frumoasă. Și cred că în timpul verii este și mai mișto decât acum. Da, da, da, cred că este și mai frumos. Adică noi suntem undeva la sfârșitul primăverii. Dar cu siguranță în cazul în care vă faceți timp și încercați să ajungeți în sezonul cald. Da, probabil e și mai frumos cu mai multe flori și mai multă verdeață, dar eu mă bucur că acum nu a fost atât de aglomerat și că am putut să ne bucurăm de acest oraș așa înnă cum ne place nouă. Cazul în care v a plăcut acest vlog, nu uitați like, share, subscribe și alte alea și ne vedem data viitoare cu un nou vlog. Marca marca pasport forir. Pa pa. [Muzică]
La 3 ore de Berlin și 2 de Hamburg, întâlnim o comoară ascunsă: orașul Schwerin, capitala landului Mecklenburg-Pomerania de Vest. Cunoscut pentru palatul omonim, care este supranumit Neuschwanstein-ul Nordului, Schwerin este un oraș liniștit și cochet, numai bun pentru o escapadă foarte accesibilă de weekend.
În acest vlog, explorăm împreună istoria Palatului Schwerin, un loc de basm și o bijuterie arhitecturală ce merită văzută. Iar după vizita la castel, vă invităm să vă plimbați alături de noi în centrul vechi al orașului, în atmosfera medievală pe care o resimți în fiecare colțișor din Schwerin.
Dacă sunteți în căutare de idei de călătorii accesibile și autentice și vreți să descoperiți istoria și cultura locală, acest vlog este perfect pentru voi!
NE GĂSIȚI ȘI PE:
Instagram – https://www.instagram.com/passportpair.ro/
#schwerin #vlogdecalatorie #travelvlog
1 Comment
Cum vi s-au părut Schwerin? L-ați vizita? Așteptăm să ne scrieți în comentarii impresiile voastre.
Iar dacă v-a plăcut acest vlog, nu uitați să dați like și să vă abonați la canalul nostru. Este gratis, iar pe noi ne ajută foarte mult.